Elitele cercetării inginerești din domeniul resurselor minerale ale României au dus o luptă permanentă cu diriguitori puși pe jaf. În timp ce se exploatau vechile zăcăminte de impregnație și filoanele bogate în aur, prospecțiunile scoteau la iveală noi surse care erau înscrise în hărți vânate de diverși prădători.

Până în preajma celui de-al doilea război mondial, și localnicii spălau pietriș adus cu căruța din văile montane în șteampurile din gospodăriile lor. Trocul cu minusculele particule de aur la târguri era ceva tradițional care le ușura, cât de cât, viața. 
 Unii copii purtau la gât săculețe cu mici pepite de aur pe care le găseau jucându-se prin pâraiele din satele de munte.

În Romania au fost ingineri condamnați la moarte pentru că au refuzat să-și dea hărțile cu sursele aurifere comuniștilor, cum s-a întâmplat la Brad (unde se află și muzeul aurului) ultimul loc în care s-a exploatat aur din filoane. Aurul marcat în România vremii era atunci recunoscut pe tot mapamondul. 

Geofizicieni și cercetători au ferit cât au putut resursele prime ale țării de spoliatorii aduși de război și revoluții la cârma statului, porniți să vândă și să-și distrugă țara pentru a se îmbogăți. După 1944, conducerea comunistă a declanșat raiduri de percheziționare a gospodăriilor muntenilor, sătenii fiind obligați să dea orice fărâmă de aur statului. În caz contrar erau torturați, închiși și chiar condamnați la moarte.

În vremea ocupației romane, exploatarea aurului se făcea în galerii săpate în munte- cu valoare de patrimoniu în prezent. Decopertarea munților cu structuri porfirice impregnate cu cantități din ce în ce mai mici de aur (2, 5 g tonă) din perimetrul aurifer și tratarea prin cianurare e însă „opera” unor tâlhari care ajunși în ultimul secol la putere, s-au pus să golească rapid pământul acestei țări de toate resursele. Fiindcă pot! 

M-am cam lungit cu introducerea, așa că acum am să vă spun succint unele lucruri știute de la ai mei (tată și frate) care au făcut prospecțiuni ani la rând la Zlatna, în patrulaterul aurului din Apuseni, la Brad, în Munții Metaliferi, la Moldova nouă. Aur, argint, cupru, în principal și mult mai puțin, metale rare, pentru care neavând tehnologie performantă, s-au grăbit alții să pună mâna pe ele. 

Pe scurt, în prezent zona Zlatna e o ruină. În locul miilor de hectare cu sol vulcanic, roditor, bogat în minerale care dau savoare unică strugurilor, fructelor, legumelor- pământ mort, toxic, pe care nu crește și nu va mai crește nimic. În locul unor peisaje de vis, lacuri sumbre de steril. Satul Geamăna zace sub  nămolul toxic cu casele, grădinile, biserica și cimitirul cu tot. Cei 1000 de locuitori s-au împrăștiat încă din 1986 pe unde au putut, au mai rămas doar câțiva care lucrează la Cupru Min. Și nici nu vor mai veni vreodată înapoi, fiindcă în zeci de ani nu s-a făcut nimic acolo. N-au tratat, n-au readus la viață niciun  petec de pământ otrăvit, acțiunile  fiind dirijate de și în folosul prăduitorilor gata să sfarme tot pentru un pumn de aur.

După 1990, propaganda deșănțată pentru exploatarea aurului a scos la iveală venalitatea dezgustătoare a noilor cârmuitori politici.
RMGC au mituit în dreapta și stânga. Au cumpărat jurnaliști, i-au plimbat pe unii și în Noua Zeelandă transformându-i în propagandiști ai mânăriilor Gold Corporation&comp.

În zona Zlatna mai există acum doar aur de impregnație. Munți distruși pentru un kg de aur.
În 1996, au închis uzina de prelucrare lingouri de la Zlatna care funcționase pe vremea dictaturii, sub motivul lipsei profitului, dând undă verde asaltului RMGC. 

De la Cupru Min din Roșia Poieni- comuna Lupșa, muntele sfărâmat se încarcă în camioane, ajunge în Serbia, unde, în mica localitate Bor, o companie chinezească le prelucrează în lingouri, cabluri, sârme. Profit uriaș, prețul cuprului crescând amețitor de la lună la lună în toată lumea. Le cumpără scump și românii care le dau moca materia primă. Socoteală de proști și tâlhari, de lupi lăsați să vegheze averea țării.

Alt zăcământ de cupru, cel de la Moldova Nouă, pleacă tot la fel, încărcat în camioane sub formă de roci sfărâmate, în Turcia. În România nu se mai pot prelucra, cum spuneam. La Zlatna, în 1996, s-a închis ultima fabrică de lingouri. Au deschis chinezii, în schimb, una, în Serbia, pentru cuprul românesc. Și turcii…