Dacă fesenismul a reușit stabilizarea timpurie a totalitarismului comunist în forme aparent democratice, USL-ismul a upgradat în 2011-2013 stabilitatea regimului postcomunist cu tarele din dotare, iar președintele, instituind în 2019 Alianța PSD&PNL, a oficializat cu bună știință, un stat eșuat în corupție și clientelism. Deocamdată asta avem. Opoziția democratică e singura care ar clinti lucrurile cu sprijinul societății civile, a acelei părți  care militează responsabil, nu propagandistic,  pentru fundamentul valoric al educației. Denunțând și respingând conformismul duplicității și al acceptării minciunilor oficiale, ar neutraliza prin vot forțele nocive ale „stabilității”, pe de o parte, și virusul naționalist extremist fabricat de același laborator, pe de alta.

„Să mă conformez, să mint, să-mi șterg cu buretele personalitatea și să mă ascund în spatele unor standarde absurde ale unui sistem care ne-a învățat mai degrabă cum e să fim superficiali și ipocriți, decât să ne dezvoltăm etic și moral” a  afirmat limpede, fără menajamente,  în memorabilul ei discurs, absolventa liceului din Ineu, făcând diferența între putregaiul sistemic și segmentul dascălilor necontaminați cărora le mulțumește în mesajul ei,  asumându-și cu curaj cele spuse. Vaai, și ce viespar a stârnit! Cea mai bună dovadă că sistemul, partea lui bolnavă a reacționat  previzibil. Și urât! Și cea mai tristă evidență că societatea, în bună parte, conservă conformismul deceniilor de comunism, a duplicității și a servilismului față de conducătorii vremelnici. Cu cât mai înverșunate reacțiile împotriva mesagerului gândurilor, prea rar exprimate cu voce tare, ale celor mai buni tineri din școlile noastre, cu atât mai eficace mesajul. Prin succintul ei mesaj,  Iulia Cociubă a dat un impuls  nevoii colegilor ei de generație și a celor care-i urmează, de a gândi liber, de a respinge stabilizarea răului, de a fi cetățeni autentici, cu personalitate demnă de respect a unei societăți bazate pe valori.


Descoperă mai multe la Aventuri în grădina de hârtie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Aventuri în grădina de hârtie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura